omul de rezerva

galben amarui amar si verde este si gestul ei.

pur si simplu a tipat la mine, fara sa ma cunoasca, doar pentru ca are cateva impresii despre mine, si mai ales pentru ca probabil nu ii convin acele impresii, pur si simplu a inceput sa tipe la mine. spunandu-mi ce nu ii convine, ce nu ii place, ce nu considera ea bine sau normal. nici macar o umbra de intelegere, de buna intentie, de ai pasa de ceva macar. nici o constructie, nici o intentie, si oare vreo finalitate – ceva? nici o intentie pasnica, doar incapacitatea de a nu fi sclavul propriilor nebuloase inerente nimicniciei umane. de aceea iertabile.

cu iertarea e o problema. mi-e teama ca iarasi iert. si doar mi s-a spus ca nu exista iertare fara cainta, fiindca nu se internalizeaza de cel iertat, decat prin cainta.

si iertarea e iarasi o vina personala, o creditare a celuilalt cu propriile mele proiectii si o dorinta de a nu vedea ce se afla in spatele acestor proiectii. da, oamenii nu exista pentru mine. nu ii vreau si nu ii accept, si nici n-au ce cauta in viata mea, imi sunt suficiente propriile sufocari. nu ii vad si nici nu vreau sa ii vad. nu ii sesizez si nici nu mai vreau asta. si orice incercare de a ma trada si a relua legatura cu lumea nu aduce dupa sine decat trei zile ale minunii. restul.. dureaza enorm. si doare.

 

………

 

e a treia persoana in ultimele patru care face aceeasi reactie alergica. ce au ele in comun? una e nuts, una e stupid, una e cool. deci, nu prea multe: doar pe mine si faptul ca toate sunt intr-o relatie actuala in care eu sunt a treia roata la motocicleta…cea pe care poti sa-ti versi toti nervii si care oricum iti sta de rezerva..?~`no comment~` si eu care credeam ca sunt doar o persoana rezervata, nicidecum de rezerva… cineva imi confunda puternic singularitatea datorata exigentelor personale si lipsei de compromis cu singuratatea celui ce nu mai are nici macar dreptul la pretentii.