hidrobicicleta din 2008 si idei despre mitocania educatiei romanesti

ieri am reusit sa ma mobilizez pentru prima data sa indraznesc sa imi fac singura o placere care mi se adreseaza numai mie. sa inchirier o hidrobicicleta si sa ma dau cu ea o ora. o ora intreaga. m-am chinuit sa fac asta in ultimii doi si de fiecare data nu am indraznit. mi se parea ca nu sunt in stare, ca o sa ma sperii, ca sa o ma panichez, era o frica si un blocaj de a face asta, desi m-am chinuit ingrozitor. am ajuns pana intr-acolo incat sa ma aproprii din ce in ce mai mult de barci si hidrobiciclete, sa ma plimb ore in sir prin parc dand tarcoale casei de bilete, sa ma uit si sa imi inchipui cum si eu singura as putea sa fiu in barca pe lac. nu as putea sa imi explic nici mie de ce a durat atat de mult, de ce a fost atat de greu. nu reusesc de altfel sa imi explic nici in celelalte lucruri pe care nu le fac de ce trebuie sa dureze atat de mult pana la a fi eu insami, pana la a avea curajul de a fi si de a face, si de a ma asuma… acum, ma uit inapoi si nu inteleg de ce nu am reusit asta pana acu? a fost atat de simplu, si nici macar nu trebuie sa fii cine stie ce expert ca sa manevrezi bicicleta, si nici nu e atat de panicant pe apa, si nici nu e asa greu sa stai la coada, sunt niste oameni atat de ordinari la coada de la bilete, si totul decurge atat de romaneste incat toata frica mea teoretizata si dramatizata s-a dus pe apa sambetei cand a trebuit sa ma cert cu personajele care imi luai hidrobicicleta sau cand a trebuit sa las de la mine faptul ca oamenii se asezau inaintea mea la rand.. toate lucrurile astea au facut gestul si pasul meu urias de a lua decizia sa indraznesc, le-au facut sa para mici si nesignificante, niste fitse de om care traieste in bolul lui de sticla, cand lumea de afara e atat de prozaica si te poate determina dintr-o clipita sa te maturizezi instant. la o adica, nu asta e toata romania noastra de azi… o tara in care copiilor li se da una dupa ceafa daca indraznesc sa planga sau li se face morala ca sunt prosti daca nu reusesc sa pronunte bine rrr, ori li se da intotdeauna exemplul altuia, ca sa priceapa copilul cat de incompetent e, si ce dependent e el de marele si tare si potentul mitocan de adult romanesc.