SCOALA DE SUPRAVIETUIRE

Am supravieituit.

Destul de bine, dealtfel, nici nu ar tb sa fie greu, daca privesti supravietuirea ca pe o doza de egoism. La asta suntem buni si ne pricepem si suntem suficient de incurajati sa o facem asa, everyday.

Pe cand eu nu. Si am supravieituit totusi. Mi-am impartit resursele minuscule cu altii, le-am dat mai mult decat aveau poate nevoie, am avut grija in mintea mea sa nu pateasca nimic, pe cat am putut, i-am protejat pe ascuns. (instincte materne, poate, in dauna celor de conservare?)

Tot felul de oameni in scoala. Cel mai eterogen grup cu care am fost vreodata nevoita sa interactionez. Am invatat sa produc tacere. Am invatat sa produc nemiscare. Am stat sa vad, si mi-am retinut nervii in fata diferentelor. Asa au facut si ei. Nimic deosebit, totusi, la acesti oameni. Credeam ca numai eu sunt cea cu frici si neputinte. Dar la fel s-au remarcat si ei.

Si in plus, mi s-au ascutit instinctele de vanatoare. Cele animalice. Am mancat ouale furnicilor, stranse cu grija de insasi furnicile intr-o laterala a hainei mele. Am profitat de nevoile lor pentru a-mi satisface nevoile mele. Stiti cum se face asta? Le iei cu cruzime o parte din musuroi, in care sunt ascunse oualele mici si albe, si il arunci in soare. Grijulii sa-si protejeze copiii nenascuti, furnicile vor incepe o munca asidua de a colecta ouale din pamantul aruncat la soare si a le duce intr-o zona de umbra pe care special i-am amenajat-o pe haina mea. Oare nu asta facem cu totii? Ne folosim de nevoile celorlalti pentru a le satisface pe ale noastre, si numim asta ~oportunitati~.

Am supravietuit. Nu stiu cat m-am schimbat. In nici un caz nu e o experienta proasta. Incepi sa te cunosti mai bine, incepi sa te acomodezi mai bine cu tine, incepi sa sesizezi lumea din jur, fiintele din jur, resursele din jur altfel. Intotdeauna la indemana. Incepi sa apreciezi mai bine capacitatea ta de rezistenta in fata propriilor limite. Fie cele mentale ori fizice.

Go for it!

www.extremromania.ro