povesti

cand eram mica vroiam sa scriu povesti.. citeam foarte multe povesti si mi se parea ca lumea nu ar fi nimic fara aceste povesti, ca avem nevoie de ele pentru a ne intelege dar si pentru a deveni, imi placeau caracterele care evoluau in timp, pe parcurs ce povestea decurgea… si aveam impresia ca mai sunt multe multe povesti ce pot fi inventate… si le inventam, ma apucam sa le spun celor din jur povesti, fara sa stiu nici cum vor decurge si nici cum se vor termina.. suspansul si placerea erau cu atat mai mari de ambele parti..

acum nu mai sunt atat de mica, si asta cred ca are legatura cu faptul ca nu mai citesc povesti, nu mai cred in povesti si nu mai pot demult sa spun vreuna, nici macar daca ea preexista deja…

in trairile mele umane e loc si de aceasta imperfectiune… a. spune ca ma leg de pretexte si ca prin asta imi motivez incapacitatea de a-mi rezolva propriile issue-uri.. drept sa spun, ma doare cand persoanele la care tin sau de care tin imi arunca cu usurinta cuvinte in cap si in inima.. si mai rau e ca, in materie de alegeri pe care le fac, as prefera sa ma doara pe mine decat sa constat ceva ce nu caut si nu-mi doresc la persoanele cu care ma las sa interactionez.. mai m-am gandit si m-am mai gandit.. nu o sa o judec pe a., ca nu-mi place si nu pot si nu vreau, dar as putea sa ma judec pe mine un pic, nu? .. si constat ca, la urma urmei, in trairile mele trebuie sa fie loc de imperfectiuni. de incapacitatea de a evolua pana la capat. de limite personale, de trairi subiective, de dureri care te impiedica sa mergi drept si sa vezi bine.. si daca altcineva pretinde ca pot sa fac mai mult, ca pot sa depasesc aceste limite, incep sa imi pun intrebarea rostului acestor impingeri fortate? si tata forta lucrurile, pe cand mama le accepta si le iubea asa cum sunt.. eu cred ca influenta optima in evolutia oamenilor trebuie sa fie un mix intre acceptare si constrangere, si ca luate separat, acestea dau clare rateuri.. nu cred in tine, a., sau cel putin incerc sa fac asta, si ma stradui sa fac asta aparandu-ti, in acelasi timp, onoarea de a fi un om pretuit pentru lucruri in care crezi si actiuni pe care le intreprinzi.

cand eram mica credeam ca lumea e buna si frumoasa si ca toate lucrurile din jur sunt calde si dragi si nu au alt rost decat sa ii faca pe ceilalti sa fie fericiti. astazi nu mai cred asa. nu e neaparat un lucru rau sa stii in ce lume traiesti, de la o anumita varsta in sus, ar fi rau sa nu fie asa, dar nu e lucru nici bun. (to be continued)